Pe fondul evoluției tehnologice, astăzi avem acces la numeroase instrumente inovatoare care reușesc să faciliteze interacțiunea atât într-un meeting de business, cât și în activitati educaționale.
Datorită tehnologiei, multe dintre lucrurile la care doar visai în trecut au ajuns să se realizeze cu ușurință, în prezent. Acum, oamenii pot comunica mai ușor, păstrând un nivel ridicat de interactivitate, indiferent de locul în care se află.
La această „revoluție” au contribuit foarte mult producătorii de instrumente interactive pentru business și e-learning. Astfel, tabla digitală și display-ul interactiv au devenit populare și în România, eficientizând munca și sporind organizarea.
Aceste soluții au devenit un sprijin pentru oameni în procesul lor de adaptare la noile procese educaționale și de business. În plus folosirea lor aduce multiple beneficii din punct de vedere al eficienței în meeting-urile de grup.
Soluții de afișaj interactive – tabla digitală vs display interactiv
În timp ce mulți oameni folosesc termenii tablă interactivă și display interactiv în mod interschimbabil, cele două produse prezintă de fapt tehnologii foarte diferite.
O tabla interactiva constă într-un ecran de mari dimensiuni și un proiector cu rază scurtă care se conectează la un computer și proiectează conținutul de pe desktopul computerului pe suprafața ecranului. Pe această tablă, utilizatorii pot controla computerul folosind degetul, un pix sau un stilou.
Pe de altă parte, display-ul interactiv este un dispozitiv cu multiple funcționalități, care arată ca un televizor cu ecran plat. La acest tip de afișaj, se pot conecta și tablete sau telefoane, cu fir sau wireless.
Cât de utile sunt aceste instrumente în meeting-urile de afaceri?
Printre domeniile în care display-urile interactive sunt foarte utile se numără: educația, sistemul medical, instituțiile publice sau afacerile. Ne oprim de această dată asupra afacerilor și subliniem rolul important oferit de aceste instrumente în cadrul meeting-urilor.
Soluțiile de afișaj interactiv prezintă câteva caracteristici de bază, care subliniază utilitatea și eficiența în cadrul unei echipe:
- Simplificarea comunicării și a prezentărilor – panourile de afișare interactive pot prezenta informațiile mai eficient folosind diverse instrumente media. În plus, informațiile cheie dintr-un meeting pot fi trimise la cerere prin e-mail.
- display-uri generoase cu rezoluție 4k;
- tehnologie multi-touch integrată, ce permite activarea simultană a unor puncte tactile – astfel, în cadrul unui meeting, toți participanții pot face adnotări pe o prezentare;
- conectarea simultană – cu ajutorul acestei funcții, este mai simplu ca oricând să organizezi sau să participi la o ședință. Alături de tine se pot conecta, în funcție de performanța sistemului de afișaj, foarte mulți participanți;
- compatibilitate – sistemele de afișaj sunt compatibile cu diverse soluții de colaborare (Cisco Webex, Microsoft Teams) sau e-learning;
- siguranța conținutului și a accesului – în acest mod, este prevenit accesul neautorizat la conținutul prezentat.
- un mod de a afișa conținut inteligibil și creativ – cu afișajele interactive, nimeni nu trebuie să-și facă griji cu privire la flipchart-uri prost desenate, diagrame imposibil de citit, pixuri care se epuizează într-un moment crucial.
Modele de sisteme de afișaj interactive recomandate intr-un meeting de afaceri
Poți găsi o varietate de afișaje interactive, în funcție de nevoile și de cerințele afacerii tale. Un exemplu versatil și performant este tabla interactivă EVOBOARD IB-106RS, de 106 inch, cu tehnologie tactilă IR și 10 puncte de atingere.
Produsul vine cu o gamă variată de aplicații ce permit conectarea timp real, prin diverse platforme: Cisco Webex Meetings, Join.me, Skype for business, Microsoft Teams, Zoom Meetings, Google Classroom, Google Meet, Blue Jeans, Zoho Meetings, GoToMeetings, etc.
Această tablă interactivă prezintă un sistem modern de detectare cu senzori infraroșu și este prevăzută cu 22 de butoane personalizabile pe fiecare laterală. Disponibil în limba română și în limbile de circulație internațională, software-ul permite crearea unor prezentări dinamice și atractive.
Pe de altă parte, o altă soluție pentru îmbunătățirea interactivității într-o întâlnire de afaceri constă în achiziționarea unuia dintre cele mai populare display-uri interactive – Display LED 75″ 4K UHD cu touch OPTOMA 5751RK. Remarcându-se capacitatea de a afișa imagini clare și culori bogate, acest display permite:
- partajarea creativă a informațiilor și prezentărilor;
- utilizarea instrumentelor de adnotare integrate, ce îmbunătățesc colaborarea dintre angajați și/sau partenerii de afaceri.
În plus, dispune de un senzor de lumină care în funcție de cantitatea de lumină ambientală poate regla afișajul astfel încât să se obțină o calitate premium a imaginii.
Concluzii
Indiferent de soluția de afișaj interactiv pe care o vei alege, vei putea prezenta într-un mod interactiv și dinamic informațiile pe care dorești să le transmiți, totul pentru a spori nivelul de interactivitate și a obține eficiența în muncă.
Dacă ești în căutarea unor soluții de afișaj interactive și alte accesorii de birotică și papetărie, Absolut Office vine în sprijinul tău cu numeroase produse necesare derulării cu succes a activităților tale profesionale.